2018 spre 2019

A început numărătoarea inversă. La miezul nopții, scufundați în bubuitul artificiilor, vom întoarce încă o pagină din Cartea Vieții și vom începe s-o scriem pe cea aferentă anului 2019.

Pentru mine 2018 a fost un an al schimbărilor majore, un an al găsirilor și regăsilor, dar și al pierderilor – ce să mai, a fost un an cu suișuri și coborâșuri… Însă cum ar fi viața dacă ar fi o linie dreaptă? Ar fi mai ușor să trecem prin ea? Dacă linia ar fi formată numai din bucurii, poate da – însă nu cred că le-am mai gusta din plin. Dacă ar fi numai din amărăciuni, ei bine… știți răspunsul! Prin urmare, pot spune că 2018 a fost un an așa cum trebuie, nici bun, nici rău și, totodată, un an al schimbărilor?

Ce-mi doresc pentru 2019? Pfff, la ora asta netul e plin de bullshit-uri de genul „să fim mai buni/mai miloși/mai…etc.” Știți cât ține acest „să fii mai bun”? Fix de pe 24 decembrie până pe 3 ianuarie (și cu mici întreruperi chiar), mai urmează o scurtă răbufnire de Paști și-apoi… gata până de Crăciun. Nu vreau asta! Mă plac așa cum sunt, cu bune și rele (altfel cum aș mai fi eu?). Vreau, în schimb, să fiu sănătoasă și să realizez tot ce mi-am propus acum la final de an în legătură cu ceva personal 😉 Și-ar fi frumos, totuși, să am mai multe momente vesele – 2018 mi-a fost de ajuns cât pentru trei ani la capitolul „coborâșuri”.

Ce vă doresc vouă pentru noul an? Sănătate și multă fericire și… tot ce vă mai doriți voi!

La mulți ani, dragilor!

Fotografie de Ivandrei Pretorius pe Pexels.com
Reclame

24 de răspunsuri la „2018 spre 2019”

  1. Un an nou binecuvântat cu sanatate, bucurii, fericire si pace mereu crescînde, evolutiv spre culmile cele mai înalte ale dimensiunilor si aspectelor atemporale ale perceptiei vietii, dincolo de limita perceptiilor pamântesti, primare, trecatoare si imprevizibile.
    La Multi Ani !

  2. La multi ani! Eu cred in afirmatia sa incercam sa fim mai buni, nu mai buni in sensul cliseic al cuvantului, ci mai buni decat ieri, in orice privinta reusim. Altfel spus, sa incercam sa evoluam, cumva. Daca mai si reusim, cu atat mai bine! Un an nou fericit, sanatate si armonie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.