E (din nou) timpul să vă scriu despre una din poveștile mai vechi de pe blog. Sub lupă, astăzi, se află Colivia de aur – o poveste scurtă pe care am scris-o în 2013 și al titlul fiind ales după o telenovelă mai veche cu Edith Gonzales și Saul Lisazo (pour les connaisseurs).
Povestea pe scurt sau Ce ar scrie pe coperta IV dacă ar fi o carte
Karen Willows are o căsnicie fericită cu unul din cei mai bogați oameni din Marea Britanie. Însă niciun om din viața ei nu e ceea ce pare: nici prietena ei Elizabeth, nici Sanjay – prietenul din copilărie, nici măcar soțul ei iubitor – Peter. Va reuși să scape din această colivie de aur burdușită cu minciuni?
Eu pe vremea aceea
Încă mai experimentam cu scrisul. Eram într-o perioadă a încercărilor și… cam atât.
Părerea mea recitind povestea
Puteam mai mult, clar. Nu prea mi se potrivește scrisul la persoana a 3-a și cred că se simte că m-am simțit cam incomod făcând asta, măcar de aș fi inserat din loc în loc fragmente povestite din punctul de vedere al lui Karen – cred că ar fi fost mai bine… așa am făcut și în Când a iubi e prea puțin și parcă a ieșit mai bine.
Opinie generală
Drăguțică, dar puteam mai mult, mai bine, mai…
Povestea o puteți citi aici.
Am citit acum povestes, mie îmi place! Dacă ar fi fost mai elaborată, ar fi fost și mai și! E normal sa privim cu alți ochi scrierile noastre de acum ani și sa vrem să schimbăm ceva ori să stergem cu totul.. 🙂
Da, ar fi fost altfel dacă era mai elaborată… Eh evoluăm…
Nu-i problemă, are farmecul ei și te-a definit la un moment dat.
scuze că schimb subiectul, dar spune-mi te rog dacă ai scris ceva la mine care începe cu „Cred că cu toții ne simțim așa, cel puțin o dată în viață…”
Daaa 🙂 referitoar la întrebare, da, am scris un comentariu, dar nu s-a postat 😦
E tare ciudat, căci am văzut că ai scris ceva, iar la ceva vreme după a scris și Petru. Nu știu cum s-a făcut că in notificarea de la WP îmi apare jumătate de comentariu (ceea ce ți-am scris), dar îmi arată ca fiind comentat de Petru. Când dau click să văd tot, culmea, se schimbă si-mi arată comentariul lui Petru, cu totul altceva adică.
Al tău, cea a cărui jumătate o văd în notificare, nu e nici în spam, nici în coș, nicăieri 😦
Pfff, WordPress și misterele lui… Intru mai târziu și comentez din nou…
E ok, doar că voiam să știi de ce nu apare 🙂 să nu crezi că … 🙂
Ah, în niciun caz 🙂
E foarte drăguță povestea ta! Oare primim și o continuare ? 🙂
O poveste de dragoste, o relatie în care primeaza aparentele, interesele, poftele, si dorintele necontrolate, egoiste, imediate, umanist-materialiste, a fost, este si se va sfârsi întotdeauna cu un esec total, care va lasa celor implicati în ea, rani care vor sângera vreme îndelungata cauzând adeseori moartea celor slabi, sau, în cel mai fericit caz, cicatrici sufletesti care vor marca fiintele pentru toata viata, transformându-i în fiinte închise, izolate de societatea din ce în ce mai corupta de interese primare, incapabile de a se mai încrede în semeni, chiar daca acestia (mai rar) ar avea cele mai bune si nobile intentii de a le fi sprijin în durerile si suferintele sufletesti prin care trec…
Îmi place enorm stilul si modul abordarii povestilor în care dialogul primeaza, permitând oarecum participarea si implicarea cititorului direct în scena ! Felicitari !
O seara binecuvântata cu liniste si pace, Suflet frumos !
Mulțumesc pentru frumosul rezumat al poveștii! O zi frumoasă!
Mulțumesc 🙂 nu cred, am scris povestea acum mult timp, între timp am scris și altele… Nu știu ce să zic, mai bine spus. Vom vedea 🙂