Camy în căutarea unui loc de muncă

sursa foto pexels.com/photo/adult-beautiful-blur-casual-374703/

Ajung în faţa scării, deschid geanta şi caut cheile. Răscolesc tot: ruj, serveţele uscate, şervețele umede, telefon, chei de la dulăpiorul de la birou, o jumătate de pachet de biscuiți cu cereale, portofelul, biletul de autobuz pe care l-am aruncat grăbită după ce mi l-a înmânat șoferul… Unde-s cheile? Of, la naiba! Le-am uitat!

Sun la interfon. O dată… de două… de trei… de patru ori. Nimic! Numai mi se putea întâmpla asta: să-mi uit cheile și să nu fie nimeni acasă. Norocul meu e că la orizont apare doamna Costescu, vecina de vizavi, care, pe lângă faptul că m-a ajutat să intru, mi-a mai dat și un măr de pomană:

  • Să fie pentru sufletul lui Costică, lui tare mult îi plăceau merele astea – bot de iepure.
  • Bogdaproste!
  • Fătuca ‘ceia, nepoata ta, mai e la voi?
  • Da… e aici. A venit să-și facă și ea un rost, dar îi e tare greu fără școală. Frații ei s-au descurcat – s-au făcut șoferi și câștigă foarte bine, ba mai mult decât mine.
  • Tare-i căutată meseria asta să știi! E grea, dar e bănoasă! Am și eu un nepot, e șofer tocmai în Anglia, dar și-aici ce să facă, maică? Nu vezi că mai toți pleacă… Pun rămășag că și tu ai pleca te văd că tot vii tot mai târziu, tot mai obosită…
  • Mda… e greu aici. Ți se cere mult, unele lucruri parcă nici n-au legătură cu meseria ta și-ajungi să te întrebi ce cauți tu în domeniul ăsta… De bani ce să mai zic! Aș pleca și mâine, dar acum mi-am luat un angajament și față de nepoata mea să o ajut…
  • Uite, ia un măr și pentru ea. Să ai o seară bună, maică!

Intru în casă și constat că nepoata mea, Camelia nu a plecat nicăieri. E în sufragerie. Are părul prins într-un coc, un pulover verzui, colanți negri. Fumează și privește pe geam, dar pare transportată în altă lume. Pe urechi are niște căști, dar are volumul setat atât de tare încât aud scurgându-se din ele vocea lui Beyonce. Sigur e tristă, altfel nu ar asculta Broken Hearted Girl (fata cu inima frântă), ci vreun cântec de-al lui Maluma – e înnebunită după el. O fi îndrăgostită? Stă la mine de două luni, dar nu știu prea multe despre ea.

  • Camelia! Camy! Nu mă aude, de ce naiba o strig? Privește în continuare pe geam și trage puternic din țigară, de parcă ar vrea să-și comprime cumva ființa și să devină și ea scrum. Mă duc în fața ei , iar ea își dă căștile de pe urechi și și pe pune la baza gâtului. Beyonce inundă încăperea.
  • Nu… te-am auzit. Scuze!
  • Nu-i nimic! Ești bine? Ochii i s-au umezit.
  • Am avut cea mai oribilă săptămână din viața mea! Îmi spune ea năpustindu-se la mine în brațe. Am strâns-o tare de parcă era o rudă mai apropiată, nu fiica unui văr îndepărtat pe care-am acceptat să o ajut mai mult obligată de bunica – „ie neamuri, maică! Șade urât! Ș-apoi ce rău poa’ să facă fata?” – parcă stau s-o aud.
  • Ce-ai pățit?
  • Am fost să-mi caut de lucru… Luni am fost la un restaurant, aveau afiș în geam cum că sunt în căutare de personal – dar când am intrat mi-au spus că au uitat să-l dea jos. Apoi am fost la o shaormerie. M-au pus să toc niște legume, m-am descurcat, apoi m-au pus să fac o shaorma – mi-a ieșit, totul mergea bine până când am spart din greșeală o farfurie. Patronul s-a enervat și mi-a spus că nu are nevoie de neîndemânatice și m-a dat afară.
  • Of…
  • Marți, continuă ea înghițindu-și o lacrimă, am fost la o pescărie. N-am reușit să filetez un șalău, dar patroana era foarte drăguță și mi-a zis că o să învăț eu… Am stat acolo jumătate de zi, totul mergea bine. Pe la amiază a venit o doamnă foarte aranjată și dată cu atât de mult parfum încât acapara mirosul de pește. Mi-a cerut niște doradă, eu n-am știut care-i aia așa că i-am întins un crap. S-a enervat și a început să țipe că nu înțelege cum de lucrez eu la o pescărie dacă nu știu care-i doradă și care-i crap. Am vrut să pun peștele la loc, dar rușinată fiind am răsturnat o tavă plină cu hamsii fix pe picioarele mele. Evident, nici patroana drăguță nu mi-a iertat asta.

Face o pauză. Trage aer în piept, și-și șterge lacrimile cu mâneca puloverului. Ochii ei albaștri sunt tare tulburi, iar buzele-i tremură.

  • Miercuri am fost la un târg de locuri de muncă, dar era doar pentru oameni cu facultate – așa ca tine… Apoi am fost la un alt restaurant unde aveau afiș cu „angajăm ospătar”, dar mi-au zis că vor băiat pentru că fetele rămân gravide una-două și nu au chef să caute mereu de angajat. Joi m-am dus la un aprozar să-i întreb dacă nu cumva au nevoie de un ajutor. N-aveau… am vrut să plec, dar un domn ce stătea la coadă mi-a zis că are el ceva de lucru pentru mine, mi-a întins un cartonaș și mi-a spus să mă duc ziua următoare la el.
  • Așa…
  • M-am dus azi acolo. Era o locație elegantă – mobilă nouă și albă, atât de albă că strălucea, draperii grele de catifea mov. Lux cum n-am văzut în viața mea! O fată m-a condus spre un birou – la fel de alb, doar că nu avea draperii, prin fereastra mare puteam vedea tot… Domnul de ieri stătea la un birou în partea opusă ferestrei. M-a rugat să mă așez – scaunul era foarte confortabil, moale. Mi-a spus că are un job perfect pentru o fată drăguță ca mine. Că tot ce trebuie să fac e să vorbesc în fața unei camere. S-a ridicat de la birou și s-a pus fix în fața mea – era o oarecare distanță între scaunul meu și birou – avea genunchii lipiți de ai mei. Și-a întins o mână și mi-a pus-o pe genunchi a început s-o ridice în timp ce-mi spunea că voi face cu siguranță mulți bani. M-am ridicat de-acolo cu viteza luminii și-am fugit speriată în stradă.

A început să plângă mai tare, am strâns-o iar în brațe. Sărăcuța, a fost urmărită rău de ghinion! Se vede că nu știe unde să-și caute de lucru, la ce mijloace să apeleze… Dar de ce nu mi-a spus să o ajut?

  • Liniștește-te, scumpo! E bine că ești bine, putea fi mai rău.
  • Ai…ai dreptate. Dar mă simt inu…tilă! Îmi spune ea printre sughițuri.
  • Nu ești inutilă, Camy! Uite, lasă-mă să te ajut! Știu că vrei să faci totul singură – ești ca mine, om fi noi rude îndepărtate, dar în privința asta semănăm. Știu un site unde poți găsi oferte serioase de lucru, hai să ne uităm acolo și să vedem ce găsim! Îi spun eu în timp ce-mi scot telefonul și tastez „anunțul.ro”.

Fața lui Camy se înseninează.

  • Cu toții trecem prin întâmplări mai urâte, dar ceea ce trebuie să facem noi e să învățăm din tot ce ni se întâmplă și să înaintăm – ăsta e singurul drum în viață. De acord?
  • De acord! Spune ea ștergându-și din nou lacrimile cu mâneca.
  • Și asta-i ultima dată când mai plângi… cel puțin din cauza asta!
  • Bine!
sursa foto: superblog.eu

P.S.
Acest articol a fost scris pentru a treia probă din cadrul Spring SuperBlog.

Reclame

6 răspunsuri la „Camy în căutarea unui loc de muncă”

  1. No’, io’ am crezut ca-i o poveste dintr-un roman de aventura. Precis aceasta postare îti va aduce premiul cel mare, iar de ma însel, juriul nu judeca corect. Felicitari ! Ma captat deabinelea povestea ! Ufff ! 🙂 )))
    Un sfârsit de saptamâna magnific, draga Diana !

  2. Un stil propriu extrem de alert care te provoaca sa citesti „dintr-o suflare” naratiunea! Imposibil sa te plictisesti ,totul curge tumultos precum apa la izvoare! Mult succes, nu renunta indiferent de rezultat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.