Chestionarul lui Proust – Aurelia de la Ecoarta

Dragilor, astăzi vă prezint o bloggeriță tare dragă sufletului meu: Aurelia autoarea și ilustratatoarea (dacă pot spune așa) blogului Ecoarta. Un om cu cuvinte și desene vibrante, dar mai presus de toate un om de o modestie și cu o căldură greu de cuprins în cuvinte – așa aș descrie-o. Un om frumos cum nu prea se mai găsesc – asta pe scurt.

Vă las pe voi să o descoperiți 🙂

Care este conceptul tău de fericire absolută?

Nu cred că există fericire absolută sau poate există, dar eu nu am întâlnit-o. Poți fi fericit în mii de feluri: privind cerul și norii, florile și copacii, un zâmbet, răsăriturile şi apusurile.

Care este cea mai mare temere a ta?

Că aş putea să mai pierd persoane dragi.

Ce figură istorică te-ar identifica?

Napoleon Bonaparte.

Ce personalitate contemporană admiri cel mai mult?

Fără discuție: Mr. President Donald Trump. Locuind în Florida, ştiu cum este la el acasă. Nu intru în amănunte, dar o să spun doar atât: U.S. văzute din România/ Europa nu seamănă cu ceea ce este acolo/ se petrece pe teritoriul țării.

Care este cel mai mare defect al tău?

Încrederea în oameni. Merge până la prostie.

Care este defectul pe care nu îl suporți la altă persoană?

Nerespectarea cuvântului dat. Mi se pare cea mai umilitoare formă de dispreț față de cel căruia i-ai promis ceva.

Care este extravaganța ta principală?

Ştiu că e de…râs, dar îmi asum! Cumpăr cantități impresionante de instrumente de desenat şi scris. Şi hârtii. Şi tot felul de caiete pentru desen.

În ce situații minți?

Personal am mințit/ mint/ voi minți în situații-limită de viața şi moarte.

Ce te deranjează cel mai tare la înfățişarea ta?

E clar că nu sunt frumusețea întruchipată, dar mă simt foarte bine în pielea mea. Nu mă deranjează nimic. Mă accept aşa cum sunt!

Când şi unde ai fost fericită?

Oriunde merg, caut motive să mă bucur. Acolo departe, pe malul oceanului, am reînvățat să zâmbesc şi să mă bucur de viață. Cea mai fericită perioadă: 1980- 1990. Miercurea- Ciuc.

Dacă ar fi să schimbi un lucru la tine, care ar fi acela?

Să nu mai cred aproape orbeşte în oameni. Tot încerc, dar nu mă învăț minte.

Dacă ar fi să schimbi un lucru la familia ta, care ar fi acela?

Fiecare membru al familiei mele, în frunte cu mine, are câte ceva pe care, teoretic, aş vrea să-l schimb. Şi pentru că nu se poate, suntem foarte bine aşa cum suntem.

Care consideri că este cea mai mare realizare personală?

Băieții mei de care sunt foarte mândră.

Dacă ai muri şi ai şti că te-ai reîncarna ca alt om, lucru, ce crezi că ai fi?

Lup.

Care este bunul tău cel mai de preț?

Sănătatea.

Care consideri că este cea mai mare nefericire în viață?

Să pierzi persoane dragi.

Care sunt idolii tăi din viața reală?

Nu am idoli.

Ce disprețuieşti cu adevărat cel mai profund?

Cel mai mare dispreț îl am pentru lipsa de loialitate si ignoranță, la care dacă se mai adaugă şi un dram de prostie, mă lasă fără cuvinte, într-o beznă totală.

Cum ți-a dori să fie moartea ta?

Rapidă. Să adorm şi să plec „dincolo” cu zâmbetul pe buze.

Care este motto-ul tău?

„Am învățat că scrisul ca şi cititul poate linişti durerile sufleteşti”. Octavian Paler

aurelia
Titlu: Îmbrățisări Autor: Aurelia

P.S.

Chestionarul lui Proust intră în vacanță până spre toamnă.

31 de gânduri despre “Chestionarul lui Proust – Aurelia de la Ecoarta

  1. Draga mea Diana, nu stiu cu ce ti-am „gresit” de m-ai prezentat atat de frumos! Stiu ca exista bloggeri cu mult mai talentati decat mine, stiu ca sunt desenatori cu muuult mai buni decat mine…stiu! Stiu ca ar trebui sa spun ceva mai special, dar mi-au fugit cuvintele de-acasa!
    Iti multumesc, Diana!

  2. Iosif

    Se pare ca „Lupii” se înteleg de minune cu „Câinii lupi alsacieni” si adeseori le devin muze celor din urma. Faine raspunsuri si întelepte, cu o singura exceptie (dpmdv). Mie nu-mi place deloc D. Trump, însa, poate pentru ca suntem amândoi din zodia „Gemeni” si pentru ca am un frate în FL. care este mare patriot american, desi America nu este o tzara ci un imperiu ! În rest, numai de bine, pace liniste si bucurie, Au(ro)rei, de la Eco, Aurei, sau AurelieiAlbAtros frumos, ce zboara pe malul nisipos al plajelor din statul cel mai mlastinos, FL. 🙂
    O noapte faina si linistita cu pace si bucurii împinita, draga Diana !

    1. Aşteptam pe cineva să spună că nu-l agreează pe preşedintele nostru! E în regulă, nu poți fi iubit de toată lumea! Poate dacă l-ai asculta pe fratele tău cu mai multă atenție, ai avea altă perspectivă asupra lucrurilor…oricum, nu contează! U.S. este un imperiu, dar unul funcțional…iar eu mă simt bine acolo…şi iar trebuie să-ți dau dreptate, Florida este construită pe apă! Ți-ai pus vreodată întrebarea: ce-ar fi făcut românii cu un astfel de pământ!!??? Eu sunt Aura sau Aurora ( derivate de la Aurelia!) şi care, din când în când, scrie ce-i trece prin cap sau ce simte, care desenează când are idei ca să-şi golească sufletul…
      Îți mulțumesc!

      1. Iosif

        Pe fratele meu îl ascult si comunicam frecvent pe skype, însa deocamdata nu suntem pe aceeasi frecventa în ceea ce priveste alegerile sensului si scopului existentei în aceasta dimensiune a perceptiei vietii, deoarece fiecare om considera calea aleasa de el ca fiind cea mai buna, iar eu îi respect alegerea lui si al oricarui om, deoarece toti avem liberul arbitru de a alege ceea ce credem ca ne ni se potriveste si satisface din toate puntele de vedere, nu-i asa ?
        Eu personal, am ales CALEA, ADEVARUL, VIATA si LIBERTATEA ABSOLUTA si ma bucur de pacea obtinuta în urma alegerilor facute pâna în prezent. 🙂

        1. Ca de obicei, eu sunt cu un picior pe lângă cărare: nu sunt întotdeauna sigură că merg sau că am ales drumul bun! Pentru că m-am întors din drum de câteva ori. Şi nici acum nu sunt sigură dacă am procedat bine! Dar faptul că mi-e bine, înseamnă ceva…
          Doar bine ție!

  3. Pingback: Chestionarul lui Proust – Aurelia de la Ecoarta — Illusion’s Street | Ecoarta's Blog

      1. Diana dragă, ce ciudată e lumea asta! Din trei colțuri, ne adunăm sub drag de cuvânt, de frumos, de prietenie…
        Pentru amândouă am, pe lângă prietenie, un mare respect!
        Te îmbrățişez!

    1. Doruleț, şi tu îmi eşti foarte dragă! Atât de dragă că ți-am dat şi nume…un nume cât toată admirația şi dragostea mea!
      Te îmbrățişez!

  4. Dorina Todoran

    Draga mea Aurica!Prietena mea dragă! Suntem stropi ai aceleIași ploi , suntem respirații ale aceluiași lucrator. . . . . Răspunsurile tale sunt aleunei persoane deosebite!Tot timpul am vrut sa-ți spun asta.Ești un om deosebit! În viață nu contează pașii pe care îi faci și nici pantofii pe care îi faci și nici pantofii pe care ii porți Contează urmele pe care le lași în inimile oamenilor.În trei feluri se testează prietenul :a-la onora în prezența, a-l lauda în absență și a-l ajuta la nevoie.Nu întotdeauna viata este așa cum ne-o dorim dar trebuie sa o trăim așa cum este.Diferența noi o facem prin cuvinte, fapte și felul nostru de a fi.Trăim intr-o lume în care totdeauna a trebuit să intervină o alegere. Se spune ca asa cum ti-e firea sunt și realizările. Suntem aici pe pământ să fim căutători. Să aflăm care este sensul trecerii noastre prin timp. Dîn când in când apar oameni „ca tine” care trec cu seninătate toate obstacolele vieții. Persoane care își dau seama ca liberul arbitru este un dar pe care nu îl vei știi folosi pana când nu vei lupta cu el. Există Dascăli de colecție dascăli de mărimea unor vernisaje,dascăli vii,dascăli care deși tăcuți firesc de anii nemiloși , ne vorbesc ,ne zidesc, ne înaltă, pun harul în noi,în nădejdea că la final ,vom căpăta o formă rafinată și pretioasa.Tu esti unul din ei.Prietenia se întoarce dacă ești prieten!Respectu ți se dă dacă respecți. !Vei fi iubit dacă iubești! Pentru că totul se întoarce. Se întoarce ce dai , se întoarce ce faci !Restul e tăcere. ….

  5. O bucurie și o încântare, aceasta e Aurora. Suflet frumos, deschis, relevat atât prin desen cât și în cuvinte. Dar oricâtă dăruire pune de fiecare dată în tot ceea ce ne transmite, este inepuizabilă și uneori surprinzătoare. Ca acum, prin aceste răspunsuri. Că îl admiră pe Donald Trump, e în regulă. În fond, noi îl cunoaștem doar din prezentările media, adică deloc, pentru că știm bine cum lucrează mașinăria asta… Dar o ființă atât de angelică cum este Aurora, să se identifice cu Napoleon Bonaparte și să se vadă lup? 🙂

    1. Doamne, ce pot să-ți răspund eu, Condeierule!?
      Că am fost sinceră!? Da, am fost!
      Să-ți spun că îți mulțumesc!? Da, îți mulțumesc!
      Între comentariile prietenilor virtuali, este şi comentariul Dorinei, fosta mea colega, deci al unei persoane care mă cunoaşte în realitate!
      În concluzie, sunt un om obişnuit, cu bune, dar şi cu mai puțin bune. Un om care ar vrea să aibă determinarea lupului, dar care iubeşte tot ce este pur şi frumos! Şi atunci când această iubire îmi umple paharul, desenez sau scriu ce-mi trece prin suflet!
      Sunt un om obişnuit, Condeierule!
      Dar îți mulțumesc pentru fiecare cuvânt!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.