Amintiri blogosferice – Noi

Și-am ajuns cu șirul amintirilor blogosferice la o poveste de care sunt tare mândră: Noi. E scurtă, da, dar cred că e singura unde nu aș mai modifica nimic. E perfectă așa cum e 🙂

Povestea poveștii: cum am scris Noi?

Noi a început cu o piesă – La Bohème și-a continuat tot cu muzică, nu se putea altfel. Am scris povestea dintr-o suflare cu piesele ce le-am ascultat în acea zi. Totul a venit firesc – el trebuia să fie pictor, ea muză. Și așa au fost.

Povestea pe scurt sau Ce ar scrie pe coperta IV dacă ar fi o carte

Noi e o colecție de melancolii ale lui Henri și Matlide. O poveste scurtă și concentrată despre o iubire care i-a zguduit din temelii și i-a lăsat ruine.

Eu pe vremea aceea

În 2017 eram aproape la fel ca acum. Nu cred că s-au schimbat multe. Psihic nu. Poate kilogramele de pe cântar 😆 Glumesc, poate s-a schimbat ceva, dar nu-mi dau eu seama.

Părerea mea recitind Noi

Și Noi aceasta ar trebui să prindă viață între foi. Nu știu dacă un roman, ca Martha, dar măcar o nuvelă tot ar ieși. Poate-ntr-o zi…

Reclame

4 răspunsuri la „Amintiri blogosferice – Noi”

  1. (999)Noi, am dori din tot sufletul sa devina un roman, de ce nu, un bestseller care sa marcheze omenirea definitiv, în sens pozitiv…? 🙂
    O zi sublima, draga Diana !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.