Gustul de România

Vineri vă invitam pe De-ale Dianei să ascultați un discurs TED ținut de Elif Shafak. Dincolo de ideile expuse acolo, un lucru care mi-a atras atenția în mod deosebit e faptul că scriitoarea asociază fiecărui cuvânt un gust. Dintre toate, gustul asociat cuvântului patrie e cel mai complex.

Gândindu-mă bine, nici eu nu aș putea asocia un gust simplu acestui cuvânt. România e multe – și rele, și bune. E un buchet de sentimente. Cum e gustul patriei pentru mine?

E iarbă proaspăt cosită

Plăcintă cu mere

Pâine proaspăt scoasă din cuptor

Fiolă de algocalmin

Dar voi, ce gust are pentru voi?

P.S.

Eu mâncam iarbă când eram mică 😆

Reclame

18 răspunsuri la „Gustul de România”

  1. Of, nu cred că pot scrie unul singur. E gustul copilăriei. Şi asta include lichiul făcut de bunica, gustul pâinii cu unsoare şi roşii proaspete, mâncată pe fugă, să nu pierd distracţia de afară, are gustul primilor fiori, are gust de piersici din vie…

    Ştii ce mă amuză? Că aud des, şi o cred, că ciocolata şi cola nu au la noi gustul ca la „ei”. În acelaşi timp, aud că „ei” caută gusturile de pe la noi la multe alimente…

      1. Mulţumesc! Daaa, mare dreptate ai 😀
        Lichiul e un fel de plăcintă. Un fel. Se face din aluatul rămas de la pâine. Se întinde, formă rotundă, până arată ca o clătită mai groasă. Şi se umple cu varză sau ceapă. Astea-s ce făcea bunica. Am văzut şi cu cartofi şi mai nou cu prune. Şi îl făcea în cuptorul de pâine. Nu exista să facă pâine şi să nu facă lichiu 😀

  2. Greu de spus. Nu, nu cred că e unul anume. Și nu știu de ce toate mă poartă spre o copilărie în care ai mei au avut grijă să mă țină deoparte de tot ce era urât în jur. Încă mai simt aroma pâinii proaspăt scoasă din cuptor așezată cu grijă lângă cana cu lapte proaspăt și străchinița cu magiun cum doar bunica știa face, așa cum nu am uitat gustul fragilor înșirați ca mărgelele pe paie lungi, cu care mă întorceam seara acasă obosită de joacă și colindat pe câmpuri încă necosite, spre disperarea bunicii care trebuia sa explice iar și iar că nepoata ei, crescută la oraș, nu avea habar ce înseamnă să încurci iarba înaintea cosașilor… sau poate aroma merelor de vară pe care nu am mai regăsit-o niciodată în altă parte decât în satul acela pierdut printre munți în care spuneam ca sunt acasă. Pentru că acasă însemna atunci, ca și acum, România.

  3. Uf, iarba proaspăt cosita cu siguranță. Eu nu mai locuiesc în România, aşa că am ajuns să apreciez cam tot ce nu apreciam înainte. Ultima dată când am mers acasă mi-am dat seama ce fain se văd stelele, pentru că aici unde locuiesc probabil de la poluare nu se văd. Şi cântecul greierilor, şi mirosul de dimineață, pe care nu ştiu cum să-l explic, şi vocea părinților mei prin curte salutând vreun vecin.

  4. Mă raportez la copilăria petrecută într-un sat de la poalele Călimanilor. Şi am lipit de creier gust de pâine, brânză proaspătă şi ardei. Ardei cumpărați că la noi nu se făceau legume, doar ceva rădăcinoase. A, să nu uit! Gustul apei minerale (borcut) din cioată. Azi nu mai există aşa ceva!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.