Un nou început – 2

Fotografie de VisionPic .net pe Pexels.com

Nu știu cât timp a trecut de când a plecat Gerard. Să fie vreo săptămână. În primele zile totul îmi era la fel – fad și atât. Eram o legumă. Nu mă mai gândeam la nimic, nici la scris, nici la promisiunea făcută lui Stephan, nici la ai mei, nici la tutun. La naiba, nici nu mai mâncam. Am trăit doar cu apă și cafea cu lapte.

Plângeam după Gerard? Nu. În seara aia reușise să spargă în cioburi toată fărâma de iubire pe care i-o mai purtam. Plângeam după mine. Devenisem o cârpă…

Azi m-am uitat în oglindă. Am observat că am cercuri în jurului ochilor și câteva vânătăi. Mi-am dat jos bluza: un mozaicul purpuriu e peste tot. M-am dus la duș. Am stat acolo, sub jetul de apă fierbinte, mai bine de o oră. Aveam nevoie de asta. După ce am ieșit și m-am uscat mi-am pus un strat gros de fond de ten pe față. M-am schimbat în haine curat și m-am dus în bucătărie. În frigider mai aveam doar brânză și roșii, dar pentru mine a fost un festin.

După acest ritual am simțit nevoia de aer. Am ieșit și-am dat un ocol parcului, apoi m-am așezat pe-o bancă, lângă lac! La naiba, era bună o țigară în acele momente! Cum nu aveam, mi-am ridicat privirea în sus: cerul era încă mult prea albastru pentru noiembrie. Am închis ochii și, pentru prima dată în acele zile, m-am simțit bine… cam cât de bine se poate simți un om care a trecut prin toate acele lucruri pentru atât de multe luni.

Am deschis ochii și-am observat în fața mea un chip cunoscut. Fața ovală, pielea netedă, ochii albaștri… clasica eșarfă albastră aruncată-n jurul gâtului într-un stil je m’en fiche atât de tipic lui. Era Seb, colegul meu de la cursul de creative writing. La fel ca mine, era copil de imigranți din estul Europei. Tot la fel ca mine, adora să scrie. Doar că el era perseverent. Stephan spunea că eu întruchipez lenea cruntă, iar Seb hărnicia.

Și totuși, lenea și hărnicia erau buni prieteni. Cu Seb îmi petreceam cel mai mult timp. Hălăduiam pe Bahnhofstrasse doar pentru a căuta inspirație pentru poveștile noastre. Beam bere la Oliver Twist și râdeam de toți „karaokiștii” – cum le spuneam noi. Ba chiar am urcat odată pe scenă și am cântat I Will Survive. Ce vremuri îndepărtate mi-au părut toate astea în acea clipă!

-Hei, ce-i cu tine pe-aici? Faci plajă toamna?

-S-ar putea spune și asta…

-Dar pe unde ai umblat tot timpul ăsta? Nu ai mai răspuns la telefon, nici pe Mess, WhatsApp, zici că ai intrat sub o piatră.

-Eh… în clipa aceea mi-am înghițit cuvintele. Ce era să-i spun că tipul ăla mișto cu care mă mutasem nu era decât un bețiv notoriu?

Seb s-a așezat lângă mine.

-Mara… uită-te la mine. Nu te preface că ești bine, te-am văzut de la primul cerc pe care l-ai dat în jurul parcului că nu ești. Ce-i cu vânătaia aia la ochi? Ți-ai dat cu 10 straturi de fond de ten, cred, și eu tot o văd!

-Seb… în clipa aia m-au năpădit lacrimile. El m-a luat în brațe și-am izbucnit și mai tare…

14 gânduri despre “Un nou început – 2

      1. Transmiți emoția foarte profund în textul acesta. Povestea mai are capitole sunt sigură. Dar emoția ai reușit să o cuprinzi chiar complex. Pentru mine cel puțin.

  1. Urăsc genul ăsta de idioți…am o prietenă, umbla bătută de nu aveai unde pune un vârf de deget de piele neatinsă…o adunam de pe sub scări, încercam s-o conving să-l părăsească, niciodată nu am reuşit…mereu se întorcea la el…
    Sper ca eroina ta să nu se înscrie în rândul celor care nu au curajul să-şi părăsească călăii.

    1. @ecoarta
      Te rog, nu mai sabota autoarea 😦
      Păi, dacă eroina nu se întoarce iar și iar la călăul ei, noi despre ce-o să mai citim?
      E imperios necesar să se întoarcă!
      Urmează pari peste șale, tigăi în cap, lupte greco-romane în baie și, desigur, o cursă cu obstacole pe bulevardul central.
      (Oameni buni, țineți aproape!)

      1. Ah, nu-mi place genul acesta de eroină, dacă era personaj secundar, mai ziceam. Oricum, ce am scris eu aici e o schiță foarte succintă față de alte povești de pe blog.

  2. Fecunda mai esti in ale scrisului Diana! Este esenta pura ce scrii… Si eu am scris niste povestioare in cartea „Devoratoarea de sentimente” de Alina Moldovanu, publicata pe Lulu.com. M-as bucura daca ai citi-o… acolo mai am si o carte de poezii „Flori de lotus” de Ionela Moldovanu. Ma poti urmari de asemenea pe ialinascrie.wordpress.com.
    An Nou fericit, asa cum il doresti!

    1. Bună Ialina, sigur că te urmăresc. Poate nu las mereu semne (uneori mai uit, dar te citesc, am și notificări activate pentru blogul tău). Cred că mi-ai scris ceva și pe Facebook, nu? Am cam avut probleme cu semnalul de sărbători (am fost în zone ceva mai… rurale) și încă mai am mesaje necitite acolo 😦 O să-ți caut și cărțile pe Lulu 🙂 Să ai un an nou plin de inspirație 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.