Adeline

adeline

Adeline își ridică hainele de pe jos. Își trase repede lenjeria, rochia din dantelă galbenă, șosetele cu pisici tărcate. Își luă geanta. Își băgă și bocancii în picioare, dar fără a se lega la șireturi. Se grăbea. Nu înțelegea cum de s-a putut abandona atât azi-noapte. Cum de a uitat de tot, de Fred și de Silvia – frații ei mai mici? Cum de a ajuns să se trezească lângă Geo – colegul ei de facultate? Ieșise doar la un suc cu niște prieteni. Atât.


Mintea ei era în ceață și picioarele îi erau moi. Reuși totuși să iasă din scara blocului și-și aprinse o țigară. Spera s-o ajute să-și revină… Își verifică și telefonul. Niciun apel. Doar un mesaj de la Silvia:


„Distrează-te. Te-am văzut 😉 . Am eu grijă de Fred. Puuuuuuup.”


Ce făcuse? Nu-și amintea deloc cum un suc la terasă cu prieteni s-a prelungit cu o plimbare în parc, doar ea și Geo. Cum el a sărutat-o sub felinar. Cum au ajuns în club și berea a curs. Pastila albastră. Praful alb. Dezmățul. Desfrâul. Nu, nu-și amintea. Totul era parcă șters din mintea ei… sau? Stați un pic, uite, gata! Acum, cu durerea de stomac parcă, parcă îi vine în minte ceva.


Fata grăbi pasul. Din fericire, Geo locuia doar la vreo cinci minute de ea. Intră rapid în scară, iar mirosul de aer închis și praf o făcu să vomite acolo, fix la intrare. Bine că nu a văzut-o nimeni, asta i-ar fi lipsit! Se îndreptă spre lift. Apăsă pe 7 și se rezemă de perete. Se privi în oglindă: parcă dăduse un camion peste ea. Avea părul răvășit și o expresie ciudată, parcă de oboseală, rochia și-o luase pe dos… Ușile liftului se deschiseră larg, Adeline se dezlipi lent de perete și păși spre apartamentul unde locuia împreună cu cei doi frați ai ei de când rămăseseră singuri acum 4 ani.


Nici nu deschise ușa bine că Fred, cum îi plăcea să i se spună deși îl chema, de fapt, Flavius, o întâmpină cu o față nervoasă, de parcă ar fi fost taică-su. Nu era un băiat rău, avusese media 9,03 la Evaluarea Națională de anul trecut, așa că intrase la un liceu bun. Era, de obicei, un băiat calm și dulce, cum puțini de vârsta lui mai sunt. Însă când venea vorba de surorile lui simțea că e de datoria lui să le apere.


-Pot să știu și eu unde ai fost? Și de ce vii așa? O întrebă el.

– Ce treabă ai tu? Vezi-ți de temele tale!

-Ce treabă am? Uită-te și tu la tine în ce hal ești!

-Ia, hai, scutește-mă! Nu ești tata!


Fred se înfurie și vru să-i dea o palmă. Însă îl opri Silvia, care tocmai ieșea din bucătărie. Silvia era și ea o fată de toată isprava, tocmai împlinise 18 ani și visa să dea la arhitectură deși știa că lucrul acela era poate prea greu de atins pentru cineva cu posibilitățile ei.


Stomacul lui Adeline se făcu pungă, așa că-și lăsă frații și se duse în baie să vomite din nou. I se părea că-și varsă toată ființa, iar ca fundal sonor pentru această oribilă acțiune avea țipetele fraților ei.

-La naiba, Fred! Ce e cu tine?

-Păi nu vezi cum a venit?

-E mai mare ca tine, las-o în pace!

-S-o las?

-Da, are și ea dreptul la viața ei!

-Nu vezi cât de greu îi e! Și serviciu, și noi pe capul ei ca doi țânci, și licența anul ăsta.

-Da’, asta nu e o scuză să vină așa acasă! Nu o vezi? Zici că e drogată! Are ochii adânciți în orbite, rochia pe dos…

-Oh, mai taci din gură! Nu ai de învățat pentru teza la Popeasca?


*


După ce termină, Adeline își aruncă hainele pe podeaua din gresie albastră. Se descălță și-și aruncă șosetele peste bocanci. Nu se privi în oglindă, așa cum făcea de obicei. Îi era frică de ceea ce-ar putea vedea: două vânătăi ca doi fluturi mici mov așezați fiecare pe câte un sân.


Porni dușul și păși sub jetul rece. Se ghemui într-un colț și acolo rămase. Acele de apă rece păreau să îi penetreze nu doar pielea, ci și mintea. Tot ce se întâmplase în seara precedentă parcă se desfășura în mintea ei așa cum o vânzătoare are desfășura o rolă mare de mătase pentru a măsura câțiva metri pe care să-i vândă. Totul începea să apară. Plimbarea. Sărutul. Clubul. Pastila albastră. Praful alb. Dezmățul. Desfrâul. Adeline începu să plângă.


De patru ani uitase de ea. De când au murit părinții ei în acel accident, ea a trebuit să învețe să fie mamă și tată pentru Fred și Silvia. Și-a înghețat ultimul an de facultate și și-a pus absolut toate visele pe hold, inclusiv relația ei cu Geo. Totul pentru a se angaja drept casieră la Lidl, pentru a-i putea ține pe ei în școală. Abia acum, când erau și ei mai mari și Silvia-i promisese că-și va găsi și ea un job part-time începuse să se gândească la ea.


S-a întors la facultate. Și-a reluat prieteniile. L-a regăsit și pe Geo… Doar că el se schimbase. Aseară, sigur, o luase valul, dar… îi era tot mai limpede: ea nu voia să mai aibă încă o noapte așa, ce să mai spui de înc-o dimineață în care să își verse ființa.


După vreo 30 de minute Silvia intră speriată în baie. Adeline era tot sub duș, tot ghemuită cu apa rece curgând șiroaie pe ea. Plângea și tremura. Silvia sări peste mormanul de haine și peste pantofi și opri apa. Se așeză și ea, turcește, lângă sor-sa și o luă în brațe.


-Îmi… îmi… pare… rău. Murmură Adeline.


-Pentru ce?


-Nu am avut grijă de voi!


-Ei, poate vrei să te bat eu acum! Cum nu ai avut grijă de noi? Atâția ani nu ți-a păsat de nimic altceva decât de noi. E timpul să te mai gândești și la tine. Să-ți trăiești viața, sau, ce, vrei să ne porți destinele ca o cruce? Ade, of, Ade! Ai lipsit o noapte, mare tragedie! Nu putem fi atât de egoiști încât să te vrem să te ținem toată viața pironită, să ai grijă de noi și doar atât.


Adeline își înfundă capul în pieptul soră-sii ei și plânse și mai tare. De unde oare atâtea lacrimi nici eu nu știu.


*


Târziu, după ce-și mai reveni, Adeline intră pe Facebook. Căută profilul lui Geo. Preț de fix trei minute îi privi atent poza. Avea zâmbetul larg și cald și ochi albaștri ca de înger. Ce antiteză, își zise ea! Nu avea nevoie de asta în viața ei așa că fata nu ezită și apăsă Block. Îi blocă și numărul de telefon, iar dacă v-a veni s-o caute, nu îl va primi fie ce-o fi!


Silvia avea dreptate, era liberă să facă ce vrea. Dar, în același timp, nu se putea abate de pe calea ei, calea dreaptă. Da, poate lua o pauză. Putea să guste viața. Dar, nu! Ceva din sinea ei o ține să nu se abandoneze de tot luxurii. Nici măcar pentru Geo.

sursa foto: Facebook Simona Poclid

Dragilor, cu acest text particip la concursul organizat de minunata Simona Poclid ce are drept premiu ultimul ei roman, Monștrii cu bot de catifea.

23 de răspunsuri la „Adeline”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.