Azi e vineri. Toropeala e atât de mare încât mă mir cum de laptopul nu se topește precum ceasurile din tabloul lui Dali în timp ce scriu. Încă lucrez, iar căldura asta nu face altceva decât să îmi accentueze letargia. Ce îmi mai dă câte un zvâc e concursul. De fapt, așteptarea rezultatelor. De care concurs vorbesc? Păi de acesta, logic:
Deci, vă dați seama că starea mea e cât se poate de interesantă. Nici pe bloguri nu prea am scris. Tot de la letargie+emoțiile așteptării. Doar trei articole, dintre care două guest posts: unul la Răzvan despre comunitățile din jurul blogului , unul pe De-ale Dianei despre Băile Olănești și unul la Anaphielle despre faptul că sunt o impostoare (serios). Iar acest „impostorism” adaugă un substrat anxios stării mele. Mă gândesc inclusiv la… unde mi-a fost capul. Dar, hai să nu mai vorbim despre asta. E vineri, vine weekendul! În sfârșit mă pot relaxa și eu!
Mă gândesc la… ziua când voi avea și eu, în sfârșit, concediu. Nu mai e atât de departe, dar tot o veșnicie îmi pare. Când eram mică, eram unul dintre acei tocilari nesuferiți care ura vacanța. Sigur, îmi plăcea să mă joc. Însă mai mult îmi plăcea să învăț 😆 Acum tânjesc după concediu la fel cum tânjesc după eclere.
Citesc Significant Others mai mult pentru că vreau să mă documentez pentru un proiect despre care nu vă pot spune prea multe acum. Însă cartea nu e 100% ceea ce credeam că e 😦
Ascult… adică, am ascultat mai devreme, căci nu ascult muzică atunci când scriu pe blog:
Îmi doresc, în afară de concediu, să scriu tot mai mult, mai bine.
Voi ce mai faceți, dragilor?
Iubeam vacantele cu pasiune! 😀 Pana la urma, in vacanta poti sa inveti daca vrei, dar daca te joci la scoala iti iei mustruluiala.
Da, dar pentru mine nu era tot una să învăț acasă 😆
Eu te felicit acum că au trecut emoţiile aşteptării. Şi abia aştept să citesc povestea ta!
Mulțumesc, draga mea ❤ Sper să îți placă, am pus mult suflet în ea ❤