Eu, scrisul și noi orizonturi pentru el

sursa foto: pinterest

Scrisul a fost întotdeauna mai mult decât o pasiune, un hobby, o îndeletnicire. De când i-am descoperit magia, a devenit parte integrantă din ființa mea.

Eu vin la pachet cu scrisul meu. Suntem precum o moleculă de cafeină: indivizibili.

Scrisul mi-a fost cămin, alinare, bucurie, amar, hotar… Mi-a fost tot și încă este.

Asta deși eu am încercat uneori să mă dezic de el, să-l alung, să-l ignor. De fiecare dată am eșuat. Mă simțeam pustie, insipidă. Așa că am revenit la el. L-am îngrijit și lustruit. L-am arătat lumii. M-am mândrit atât de tare cu el încât i-am făcut piedestal.

Dar, parcă nu era suficient. Astfel că m-am pus pe lucru. Am scris o poveste, una nouă, strălucitoare și cu iz de Boucheron Place Vendôme – elegant, diafan și-un pic piperat. Am scris povestea în numele lui, al scrisului și, mai ales a iubirii. Am numit-o Muza și-am trimis-o în lume, mai exact la concursul organizat de editura Siono. Și-am așteptat.

sursa foto: Pexels.com

În unele zile eram calmă, în altele mă rodeau emoțiile și îndoielile. Nu-i ușor să fii un impostor, chiar și atunci când crezi că te-ai pus pe picioare, te lovește nemilos. Așa că nu vreți să știți cum au fost săptămânile acestea pentru mine. Un surghiun. În ultima săptămână nici nu am mai putut scrie pentru celălalt proiect scriitoricesc la care lucrez (despre care, momentan, nu vă spun mai multe).

Mereu m-am văzut drept un blogger care, din când în când, scrie povești. Atât. Îmi era greu să mă pictez drept scriitor – oricâte povești aș fi scris eu aici și în ciuda apariției în Pastile de nesomn, volumul coordonat de Corina Ozon, (aceea a fost, oricum, o simplă exorcizare a unui demon intern, Muza e proză pură, la fel și cealaltă poveste, cea despre care nu pot spune multe).

Însă toți norii parcă s-au spulberat vineri noapte când am primit un mesaj. Povestea mea fusese selectată.

Acum totul e mai senin. Orizontul meu e tot mai clar. Și, da, încep să mă pictez drept scriitor.

Zâmbesc.

Zâmbesc pentru scrisul meu. Pentru visele și visurile pe care le pot atinge acum cu vârful degetelor și, în puțin timp, le voi putea strânge în brațe.

Zâmbesc pentru că scrisul meu va fi prins lângă alte scriituri ale unor persoane pe care le admir: bloggerițe și scriitoare extraordinare.

Zâmbesc, iar pentru asta vă mulțumesc tuturor celor care ați crezut în mine și v-ați ținut de capul meu să nu renunț atunci când impostorul din mine ieșea la iveală!