Amar...
ce ciudat spun spaniolii
„a iubi”.
E parcă toată zeama
acelor cireșe
negre, cărnoase
pe care tu le devorezi în iunie
s-ar fi scurs în acest verb.
Și totuși...
știu ei ce știu:
amar e amar,
e un spin înfipt în suflet
când tu lipsești
un minut
o oră
o zi
o eternitate
de aici.
Asta pentru că timpul,
oh,
timpul
e relativ atunci
când iubești:
se comprimă când ești,
se-ntinde când pleci.
Încă mă mir
cum de oamenii de știință
nu au descoperit că e de fapt
un nenorocit de elastic
făurit de Hefaistos
pentru a ne prelungi
amarul.
Ca să vezi! 🙂 Cică poți, trebuie doar să îndrăznești!
Cireșe de mai, cireșe de iunie.
Da…
🙂
❤
Ce frumos! Dulce-amărui.
Mulțumesc ❤️