George

Fotografie de Ignacio Palu00e9s pe Pexels.com

Sunt 30 de pași între noi. Știau asta pentru că m-am tot învârtit prin cameră înainte să vină. Nu știu de ce profesorul Toma m-a invitat să particip la acest proiect. E pentru prima oară când particip la o acțiune de o asemenea amploare și, mai are loc și-ntr-un penitenciar.  

Îl privesc atent pe cel ce stă proptit de ușa metalică scorojită. Din câte știu, își spune George. Are părul negru, tuns periuță. Pielea îi e pârlită de soare, dar chiar și-n lumina chioară neonului strălucește. Buzele îi sunt cărnoase până la refuz. E slab de-l suflă vântul, dar în ochii lui verzi îi citesc o dârzenie cu care poate muta munții din loc.  

Îl rog să se apropie. Străbate cei 30 de pași fără a șovăi. Trage scaunul. Un scârțâit metalic tulbură, pentru o fracțiune de moment, liniștea. 

Acum e ceva mai aproape și pot vedea cum prin maieul lălâu i se conturează, totuși, niște sâni. Îi privesc și degetele: sunt lungi și subțiri cu unghii migdalate precum are maică-mea. George al meu e, de fapt, Georgiana – o degetoaică, așa am înțeles că își zic, din Penitenciarul Târgșor. 

– Mi-au zis că vreți să discutați cu mine! Vocea lui… ei e groasă, dar detectez în ea o senzualitate femeiască. 

-Da, voiam să… 

-Știu, știu! Credeți că sunteți singura care a venit p-aici? Ce vă uitați, așa, cu ochii ăia de căpreoară?  

Ce să-i spun? Chiar cred că par o „căpreoară”, una speriată de o rază puternică de lumină în creierii nopții. Încerc să mă adun. Mângâi coperta plușată a agendei, apoi o deschid. 

-Știți, n-ar fi trebuit să vorbesc. Ar fi trebuit să inventez vreo scuză, că-s pă ciclu, io știu… orice! Să vorbească alta cu ‘mneata. Io m-am săturat, parcă suntem niște exponate! Tot timpu‘ vine ba câte un pisălog, pardon, psiholog, ba vreun jurnalist! 

-Doamnă, vă rog…  

-Doamnă, auzi, doamnă! Io? Știți măcar de ce sunt aici? 

-Dau din cap că nu. Aici am greșit, nu mi-am făcut temele. 

-I-am dat în cap la unu‘, asta am făcut. Însă merita, al naibii. Eram și io fată tânără ca matale. Bine, nu cu haine de la Zara.  

Vocea i s-a înmuiat. 

-Io nu am făcut multă școală, doar 7 clase – cu chiu, cu vai. Deh, la țară, mai cu vaca, mai la un cules, mai rar la școală. Da-mi plăcea matematica. Eram iute la minte, așa spunea profesoara. Tare rău i-a fost de mine când ai mei nu m-au mai lăsat să termin. Ce-mi trebuia mie atâta carte? Ce făceam eu cu ea? Nu aveau bani să mă trimeată la liceu, așa că planul lor era să mă mărite. Ei l-ar fi vrut pe Mircea al lui Jan, moraru‘ din satu‘ vecin. Tare frumos era Mirciulică. Avea niște ochi așa cum e cerul înainte de furtună, aprigi și era voinic din cale-afară. Da el nu mă vedea pă mine. Cum să mă vadă? Eram la fel de schiloadă cum sunt și acu‘. El avea ochi doar pentru Sabrina popii, fată școlită, dichisită… Cu ea s-a însurat. Io am rămas așteptând un nou pretendent. Doar că niciunul nu mă vroia. Ai mei erau tot mai mânioși din cauza asta și, să fiu sinceră, până și eu eram supărată pă mine. Prea eram râioasă și nu mă vroia nimeni. 

A tăcut preț de o clipă, timp în care o lacrimă i se născu pe obraz. Dar, o izgoni cu o adiere a mâinii stângi. Câtă grație avea această femeie-bărbat! 

-Într-o zi, continuă, bărbatu‘ mamii a venit beat și cu multe înjurături la adresa mea. Io măturam curtea. Încercam să nu-i bag în seamă ocara, îmi era de ajuns chinul din sufletul meu. Și eu aș fi plecat de la ei, știți cum? Aș fi fugit în lume fără să regret. Da cu‘ ce? Așa că l-am lăsat să-și termine concertu‘, prinsesem deja obiceiu‘. Doar că de data asta, s-a enervat pă mine că nu-l băgam în seamă și mi-a dat o palmă de m-a dărâmat. Apoi a luat târna, știți mătura aceea din nuiele, și mi-aruncat-o peste față. Țin minte și acum cum a fost, parcă o mie de unghii mi s-au înfipt obraji.  Apoi a vrut să-mi tragă un șut în burtă, da norocul meu a fost că atunci trecea profa pe acolo. Ea l-a oprit. M-a luat la ea, mi-a dat ceai de tei și am rămas câteva zile la ea. Tare bine mi-a fost. Ba chiar a vorbit cu Marius să mă angajeze la magazin. El nu prea a vrut, dar l-a convins profa, i-a zis că mă duce capu‘ la socoteli. Acolo nu prea mi-a fost bine. Simțeam cum ochii lui alunecau tot timpul pă mine –  ca atunci când ești la râu și prinzi un pește cu mâna, dar îți scapă, așa erau ochii lui. Apoi au început să-i alunece și mâinile. Eu îl îndepărtam, da‘ el nu înțelegea.  

S-a oprit din nou din povestit. Lacrimile își făcuseră și ele, iarăși, apariția însă le-a șters la fel de rapid, la fel de grațios. Cred că încep să înțeleg ce a fost… 

-Aș fi vrut să nu mă mai duc, da aveam nevoie de bani ca să plec din sat. Am rămas. În ultima seară din august, am mai rămas un pic, voiam să verific casa. Eram singură. Număram bancnotele. Era bine, nu lipsea nimic. Doar că eu eram prea absorbită și nu am realizat când Marius a intrat. Duhnea a Unirea.  S-a apropiat de mine și mi-a pus mâna aici, pă fund. Io m-am speriat. M-am întors și i-am tras una cât am putut de tare. El, bețivu‘, s-a dezechilibrat, a făcut un pas în spate, s-a lovit de dulap și… atât i-o fost. 

Tace din nou. 

-Io n-am vrut. Și acu mai am nopți când mă bate gându‘, da-mi zic că a meritat nenorocitu‘! 

-Și apoi? 

-Apoi? Simplu, știți și dumneavoastră cum e sistemu‘ la noi, putred. Douăj‘ dă ani mi-au dat! Pentru ce? Că i-am dat o palmă unuia care a vrut să mă violeze și el s-a dezechilibrat. Da‘, Dumnezo, știe de ce face lucrurile! Mi-e bine aici: o am pă Marcela mea. Știți, mie nu-mi plac femeile, doar Marcela. Ea e bună cu mine. Îmi face rost de reviste de modă că eu vreau să fiu croitoreasă când ies. Îmi face rost și de țigări, de pantaloni, de ce vrea mușchiu‘ meu. E tare bună Marcela!  

Își întinde mâna stângă pe masă și abia acum observ cum, la încheietură are un tatuaj. Marcela îi e întipărită pe piele și pe viață. O privesc în ochi și văd că-i sunt senini și verzi, ca de îndrăgostit. 

-Îmi place de dumneata, știi să asculți, nu ca alții. Mai veniți, da? 

-Da, o să mai vin! Promit, Georgiana! 

-George, vă rog! Aici sunt George. 

13 răspunsuri la „George”

  1. Foarte bun, mi-a placut mult! Cred ca este unul dintre cele mai bune texte din cate am citit aici pe blog. Poate mi-ar fi placut ca scena uciderii din culpa sa contina ceva mai multa lupta, dar dialogul curge natural si chiar prinde povestea lui George. 🙂

    1. Mulțumesc, Ana, mă gândesc serios să continui povestea vreme de 2-3 episoade 🙂 Am vrut ca asta să fie doar o ușoară introducere, doar o zgârietură fină a suprafeței sufletești a lui George 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.