Guest post: Ce este proza scurtă și de ce nu îmi place mie

sursa foto: canva.com

Așa cum știți, decembrie e o lună specială aici, pe blog. Pe 27 se vor împlini deja 10 ani de când scriu aici și parcă nu îmi vine să cred. Dar, până atunci, am câteva surprize pentru voi. Prima vine chiar azi: am invitat câțiva bloggeri extraordinari (și diferiți în stilul lor) să scrie câte un guest post pentru voi. Așa că fiți pregătiți să citiți niște articole deosebite și… altfel!

Primul care a răspuns provocării mele trimițându-mi un text este Emil Călinescu, pardon, Emiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiil Călinescuuu! Da, așa sună numele lui în mintea mea de fiecare dată 😆 Până ajungi să-l cunoști pe Emil, ajungi să ai ceva teamă de el. Eu una aveam 😆 prea se dă hater online. Dar, odată ce ai ocazia de-a discuta cu el (mai ales offline), realizezi că e un uriaș cu o inimă mare și un partener de discuție excelent indiferent de subiect (gândiți-vă doar că are vreo 11 bloguri!!!). Eh, aș putea să vă spun multe despre el, Emilentul, dar o să i se urce la cap! Mai bine vă las să-i citiți articolul despre proza scurtă, iar la final vă invit să-i răspundeți la întrebări și să-i descoperiți blogurile!

Ce este proza scurtă și de ce nu îmi place mie (Emil Călinescu)

Să nu vă așteptați să vă dau o definiție școlară a prozei scurte, una care începe cu PROZA SCURTĂ ESTE ACEL (SUB)GEN LITERAR… N-o să fac asta, nu suntem la școală, sau mă rog, eu nu sunt, de voi nu știu…

În schimb, vă voi spune ce înseamnă proză scurtă pentru mine și de ce nu-mi place. Sau, că să fiu mai blând, de ce nu este printre genurile mele preferate, căci de refuzat n-o refuz, mai citesc din când în când și așa ceva.

Din punctul meu de vedere, proza scurtă este ca o zi din viață unui om. Imaginează-ți că ai timp să urmăreșți o zi întreagă viețile altora. Dimineața îți iei micul dejun la o terasă în centrul orașului (hai să zicem Centrul Clujului, nu știu de ce, însă Piață Uniri de acolo mă fascinează). La masă de lângă tine auzi un cuplu cum se ceartă și se desparte. Auzi aproape tot ce-ți trebuie să auzi. Înregistrezi, poate nu efectiv, tehnic, ci doar mental, toată discuția. Ți-ai savurat omleta (sau ce mâncați voi dimineață), ți-ai băut cafeaua (eu nu beau așa ceva, dar pentru majoritatea oamenilor cafeaua e ritual) și ai asistat și la o scenă interesantă.

Fotografie de Startup Stock Photos pe Pexels.com

Te duci apoi pe la 10 și ceva la bancă. Ai așteptat până la ora aia că să se deschidă (știu că băncile se deschid la 9, dar na, să zicem că-i una specială). Acolo este deja coadă. Când mai ai o singură persoană în față ta, asiști la o nouă scenă, una în care persoană acuză banca de practici rele, le spune că-s cămătari, urlă, țipă, da cu pumnul în masă. În spate clienții de la coadă șușotesc, unii încep și ei să urle că n-au toată ziua la dispoziție, alții doar râd, unul stă pe telefon și se joacă Angry Birds… După mai bine de o ora îți vine și ție rândul, îți rezolvi problema în 15 minute și pleci. Timp de 5 minute angajată se plânge de clienții problematici, de oamenii care se împrumută la banca cu sume mari pentru ca mai apoi să nu aibă de unde să-I dea înapoi.

Pleci într-o stare dubioasă de acolo și te duci în mall, la cumpărături. Mergi în 3 magazine (C&A, H&M și LC Waikiki, am dat 3 exemple de magazine pe care le frecventez eu) și constați cu surprindere că la fiecare dintre aceste magazine s-a nimerit să dai de același client, tot timpul înaintea ta la coadă (ai dat de el inclusiv la coadă de la cabina de probă). În cazul lui ai prins 2 convorbiri telefonice, una cu fratele, alta cu mama, plus o ceartă frumoasă cu gagică-să. Cearta este, în acest caz, una politică (simpatii politice diferite). Nu știi dacă s-au despărțit sau nu, poți doar să bănuiești. Să pronostichezi.

Te duci mai departe și ajungi la 3 magazine second-hand. Acolo vezi alți clienți, alți vânzători. Atmosfera e mai plăcută, parcă mai relaxantă. Că să mă exprim altfel, mai puține fițe. În plus, magazinele second hand au o clientelă  fidelă, oameni care se duc țintă, să vadă ce marfă nouă a mai băgat magazinul. Dintre toți clienții, ți se pune pata pe unul care pare nou, poate chiar turist, care nu știe să se orienteze în magazine și care nu stă la palavre cu vânzătoarele de la casă. În mod deloc surprinzător, și acest turist frecventează și celelalte 2 magazine second-hand aflate-n zonă.

Te duci apoi să iei prânzul, la o altă terasă. Că să rămânem în Cluj, îmi imaginez că te-ai duce la Vărzărie, restaurantul emblemă din Centrul Clujului. Mănânci, bineînțeles, Varză a la Cluj și ca desert iei vergabeles, un desert transilvănean de origine maghiară. E puțină lume la terasă, tu încerci să filtrezi cu chelnerița, ea îți răspunde din lipsa de ocupație, însă se vede pe față ei lipsa de interes și plictiseală. Își dorește doar un bacșiș bun.

proza scurta
sursa foto: unsplash.com

Pleci de acolo sătul, prea plin chiar, și vrei să te duci acasă, să te odihnești. Știți voi, imaginea unora despre scriitori este că nu au nimic de făcut toată ziua, că duc o viață boemă. Printre mituri se află și acesta, că ar dormi după-amiaza și că s-ar culcă târziu în noapte. Pentru că e departe și tu ai cumpărături multe, decizi să iei un taxi. După ce te-ai plimbat cu UBER-ul câteva zile, acum revii la taxiul tradițional. Discuția cu șoferul este foarte interesantă, tu l-ai provocat să-ți vorbească despre UBER. Îi înjură, îi consideră concurență neloială, niște trântori, niște oameni care eludează legea. Îi înjură și pe politicieni, că ei sunt de vină pentru apariția UBER, apoi pe străini, că nici banii de pe urmă taximetriei nu mai ajung la români. Afli la final că omul e fan FUNAR, pe care-l regretă nespus. “Dacă Funar ar mai fi fost primar, UBER nu venea în Cluj. Nu le dădea voie și bine le făcea.”

Cobori din taxi, plătești, omul e politicos, vrea să-ți dea rest, nu-l accepți, apoi când să intri în bloc vezi că e agitație. Afli că cineva din bloc a murit. Încă nu știi cine, da-ți faci cele mai negre calcule. Poate o fi vecina de la 2, că e bătrână, poate vecinul de la 3… Când ajungi în dreptul apartamentului tău afli că exact vecinul de lângă tine, care nu era foarte bătrân, maximum 65 de ani, este cel care a murit. Fiica lui, cu care filtrasei acum 1 an, te invită înăuntru. Tu te scuzi că nu ai lumânare, nu ai flori, nu ai nimic, promiți să vii pregătit dată viitoare, poate tot azi, ea-ți spune că nu-i nimic și te poftește înăuntru. Cu această ocazie afli toată povestea vecinului, inclusive faptul că deși arată foarte bine, el avea 77 de ani. A murit, însă, deodată, brusc, fără să fi avut vreo boală. Afli tot ce a făcut el în tinerețe, ce grad avea în Securitate, ce rol a avut la revoluție, pe cine a salvat de la închisoare (că securiștii, acei Dumnezei ai vremurilor, se lăudau cu faptele bune, cu oamenii pe care i-au salvat de la închisoare adică de la nedreptăți) și cât de ignorat era el în ultima vreme, cum l-au uitat toți. Apoi ea te întreabă ce părere ți-a făcut tatăl ei, iar tu îi spui pe bune că era om bun, că-și ajută vecinii, că părea mai tânăr decât vârstă lui și că îți pare sincer rău de moartea lui. Ea plânge în continuare, tu nu-ți dai seama dacă te crede sau nu. Începe să plângă pe umărul tău, apoi își cere scuze, tu-i spui că nu-i nimic, iar salvarea vine de la ușa, unde un alt vecin întră să-și ia adio de la răposat. Tu profiți de moment și te duci în apartamentul tău, parțial bulversat, parțial fericit că ai subiecte pentru scrierile tale.

Eh, acum să revenim la subiectul inițial. Dacă scriitorul în cauza este unul de proză scurtă, el va scrie povestea fiecărui personaj. Povestea securistului, povestea cuplului care se ceartă din motive politice, povestea taximetristului etc. E drept, unii vor simți nevoia să înflorească, să-și imagineze lucrurile pe care nu le știu. Alții vor scrie proză foarte scurtă, adică strict ce au auzit și au văzut. Nimic mai mult, nimic înflorit.

Faza e că eu, ca cititor, caut deseori firul invizibil care leagă poveștile, ce au ele în comun. Ce au în comun toate personajele de mai sus? Dacă nu ați fi știut că tu le-ai întâlnit pe toate, ele nu au efectiv nimic în comun. V-aș fi putut spune povestea lor fără să va spun că-s din același oraș.

Alți scriitori, însă, cei care oricum scriau un roman (sau poate 2), vor insera aceste personaje în romanul lor amplu. Vor insera taximetristul nostalgic (personajul principal este un polițist, care la un moment dat este nevoit să ia un taxi, într-o seară, și dă de acest șofer), vor insera vecinul securist ori clienții aceia dubioși. Ori poate invers, vor insera un scriitor nebun și singuratic, care ia masă singur și trage cu urechea la ce se întâmplă în jur.

proza scurta
Fotografie de Negative Space pe Pexels.com

Există scriitori care își notează toate aceste întâmplări și care își vor propune să le unească pe toate într-o poveste unică, mare, sintetizatoare.

Unde mă situez eu aici? Păi eu, ca cititor, îi apreciez mai mult pe scriitorii din a doua și a treia categorie. Mie proza scurtă mi se pare cea mai facilă. Nu trebuie să construiești un personaj amplu, o intrigă amplă, ci te mulțumești cu poza de moment. Gândiți-vă fotografic: unul se mulțumește cu o poză genială, cu un instantaneu, alții preferă proiectele fotografice ample. Poza de moment poate fi reușită, dar pare seacă și incompletă.

În plus, eu mă atașez prea mult de personaje, din acest motiv nu doar că prefer romanele ample, ci mă orientez cu precădere către seriile de 3-4-5 ori chiar 10 cărți. Vreau să mă bucur un timp cât mai îndelungat de personaje, chiar dacă pe unele le disprețuiesc. Sau poate tocmai d-aia.

Eu sunt Emil Călinescu, dețin 11 bloguri, printre care un blog de carte, un blog de filme, un blog de teatru și un blog de fotbal. Pe restul le descoperiți singuri, dacă v-am stârnit curiozitatea. Dacă nu, nu.

PS: Un amic mi-a zis acum ceva timp că este evident că mie-mi displace proză scurtă, căci la mine până și articolele de pe blog sunt mai lungi decât 90% dintre poveștile scurte. Să ne înțelegem, mă mândresc cu asta, drept dovadă și acest articol, care a depășit deja 1500 de cuvinte 😊

Ps2: Că tot veni vorba de proză scurtă, ce credeți, personajele de mai sus sunt reale sau sunt toate imaginația mea? 😊

2 gânduri despre “Guest post: Ce este proza scurtă și de ce nu îmi place mie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.