Ierni cărunte înveșmântate în vise, Poartă povara vremurilor promise, Prin urme ninse de adevăruri ascunse, Și cade, pe ram de copac orfan de verde. Plouă cu clipe așteptând mântuirea, Se înalță din abur de dor iubirea, Prefăcând cuvintele în simple detalii Ce-și caută locul spre inima casă, Spre cartea ce-ascunde Sufletul unor ierni cărunte. În freamătul surd costumat în alb Sălășluiesc la răsărit de cuvânt O dorință aflată în pribegie Și un suflet căzut în melancolie Ce nu-și găsesc rostul prin ierni cărunte. Într-o carte, printre pagini înzăpezite de-așteptare, Viața își urmează cursul ei, visând la verdele crud.
Aceste frumoase versuri îi aparțin Irinei Cristina Țenu, un om de o sensibilitate aparte pe care vă recomand să-l citiți pe blogurile Irina Cristina Țenu – Gând în cuvânt și De-ale vieții cu Irina. Vă va cuceri negreșit.
Cu adevărat frumoase versuri. Mulțumesc de recomandare!
Cu drag ❤️