Mă privesc în oglindă
Ridurile încă n-au năpădit
Oh, dar mai e timp!
Abia ce-am început să mă adun,
Să mă compun…
Să fiu!
La aproape treieșunu’
SUNT.
Sunt cea mai bună versiune a mea.
M-am ridicat mereu
Pe propriile picioare
Pe propriile lacrimi –
Ce m-au făcut cenușă
Fără să știe că eu
SUNT un Phoenix.
Sunt om de cuvinte,
Le am mereu la mine
Și nu mă dezic de ele:
Eu le ascult,
Ele mă ascultă –
Ce mariaj fericit!
SUNT…
Sunt femeie,
Soție,
Fiică,
Soră,
Prietenă…
Sunt războinică
Înverșunată
Pentru dreptatea mea
Și forța cuvântului meu –
Asta, de fapt,
Îmi e și religia.
SUNT…
Tot de ce am nevoie.
Mă privesc în oglindă
Ridurile încă n-au năpădit
Oh, dar mai e timp!
Abia ce-am început să mă adun,
Să mă compun…
Să fiu!
Esti! Interesanta oda personala.
Mulțumesc ❤ Și tu ești minunată 😀
Oh! mai mult sau mai putin, baby, mai mult sau mai putin. ❤
Ești grozavă așa cum ești ❤️
Da, aşa eşti! Te-ai pictat foarte corect şi frumos în cuvinte! 🤗😍
Mulțumesc ❤️
Se spune că ce-i cu adevărat frumos abia de acum începe. Îţi doresc să fie aşa!
Mulțumesc mult, draga mea ❤️
Îmi place autoportretul!
Nu știu când treci pragul, dar îți urez cât mai multe astfel de praguri trecute și să continui să fii!
Mai am un pic. Mulțumesc ❤️