Hector

Partea 1 aici

foto: Pinterest

Audierea s-a terminat incredibil de repede, chiar și inspectorul, al cărui nume îi scăpa acum Darlei, a plecat zâmbind, fericit că putea închide rapid cazul, notând o concluzie simplă în dosarul lui de anchetă. Era clar pentru el: despărțirea a fost prea mult pentru Hector, s-a îmbătat și mintea lui s-a întunecat încât nu a mai văzut cale de scăpare. Nu erau nici urme de violență… deci era ori asta, ori pur și simplu era atât de beat după despărțire încât se împleticise. Erau singurele explicații plauzibile.

Plecase și „Adonis”, mă rog, Alvaro, un pic deranjat căci în imaginația lui, ziua aceea ar fi trebuit să se desfășoare într-un mod mult mai… plăcut, poate un pic obscen, în orice caz diferit. În living-ul casei erau acum doar Darla și Harvey. Oare de când nu mai fuseseră între aceeași patru pereți? Ea reușise cu succes să se eschiveze de la ultimele patru mese de Tanksgiving, de Crăciun și de Paște, iar de la aniversări își suplinise lipsa trimițând câte un cadou prin FedEx.

De cealaltă parte, nici Harvey nu se arătase dornic să străbată cele doar 16,5 mile* dintre L.A. City și Santa Monica. Bine, până în acea dimineață când văzu numele soră-sii negru pe alb în acel articol. Deschise sticla de Jack de pe bufet și-și turnă un pahar, îi puse unul și Darlei. Ea murmură un mulțumesc și rămase așa, privind paharul, gândindu-se la Hector… Ah, Hector!

***

–Vreau să plec, Hector! Nu mă mai simt bine în relația asta!

–O.K., Darla, îmi pare rău să aud asta, dar nu te rețin… Ești liberă să faci ce vrei!

Sigur, cuvintele acelea l-au durut și au rămas cumva atârnând mult timp prin cameră. Darlei i s-a părut că le-a rostit prea ușor, dar cum era ceea ce voia, a plecat. Lăsând în urma ei doar o dâră de parfum: bergamotă, piper, zmeură, iasomie, vanilie și ceva cu note citrice… O dâră pe care ea o târa mereu după ea și pe care Hector o știa atât de bine, o adora! Dar, ce era să facă. Și pe el l-a durut, dar știa că va veni acea clipă. Anii erau mult prea mulți între ei și, oricât s-ar fi străduit, nu mai era la vârsta la care să danseze până nu-l mai țineau picioarele, iar performanțele lui scăzuseră drastic și el ura cu ardoare ideea de a lua orice gen de pastilă. Așa că acele cuvinte nu i-au provocat vreo mirare.

A lăsat-o să plece. Ce era de făcut? Să o țină ostatică? O iubise sincer, fără urmă de vanitate și nimic altceva meschin, dar gata, se terminase! În fond poate era mai bine așa, durea ca naiba chiar și la anii lui, dar undeva, într-un colț de minte știa adevărul.

Își turnă niște whisky, își puse discul cu Charles Aznavour. Se afundă în scaunul lui de birou. Dintr-o sorbitură bău tot conținutul paharului, apoi își pune încă unul și încă unul și încă…

Gata, o arse de tot pe Darla din vintrele lui, din inimă, din sânge din… tot.

Era momentul să termine ceea ce făcea când ea l-a întrerupt.

Luă din nou acel document și, foaie cu foaie, îl rupse în mici bucățele. Se duse apoi la toaletă, le aruncă în WC și trase apa. Mai bine așa. Acum, nu doar că nu o târa pe Darla în asta, dar toate dovezile fizice fuseseră distruse. Mai rămânea doar să găsească un mod în care toate acele conturi să nu ducă la el, poate să pună pe cineva drept țap ispășitor, ori… un nume fals ceva. Trebuia să iasă basma curată și din asta. Apoi, telefonul îi sună. Recunoscu prefixul de Columbia, așa că refuză să răspundă. Șterse rapid numărul, scoase cartela, și o aruncă și pe aceea în WC.

Era clar, era doar o chestiune de ore. Aveau să-și trimită gorilele acolo. Aveau să-l amenințe, ori mai rău, să sfârșească asfixiat cu o pungă pe cap. Inima începu să îi pulseze tot mai tare, parcă tot corpul îi zvâcnea. Nu mai avea timp. Trebuia să se evapore. Trebuia să găsească o cale de scăpare, să fugă, avea să se ocupe de conturi după, acum tot ce trebuia era să…

Degeaba. Totul deveni blanc.

***

48 de ore mai târziu, numele lui apărea, poate pentru ultima dată în paginile ziarelor – fie ele fizice, fie ele online. Nimeni nu avea să afle prea ușor că el, onestul Hector Gandia, marele filantrop, iubitor de artă îi ajuta pe cei din noul cartel Cali să spele bani. Toți s-au grăbit să-i dea morții lui un motiv mult mai romanțat: despărțirea de Darla care, e drept, l-a durut, dar nu într-atât…

***

Singura minte în care încolțeau dubii era cea a Darlei, polițiștii pentru a scăpa de muncă aveau să îngroape tot cazul ăsta într-un vraf de hârțoage cu alte povești de genul acesta. Însă pe ea o măcina tare gândul…

–Ceva nu se leagă, Harvey! Hector nu s-ar fi sinucis din cauza mea. Să-l fi văzut, părea ușurat, eliberat.

–Și tu, cât de bine îl știai pe Hector?

–Îndeajuns încât să nu știu că ar fi făcut asta.


*16,5 mile = aproximativ 25,8 km.


A treia „temă” din programul S.I.M.T.

9 gânduri despre “Hector

  1. Pingback: Cuvintele, oricât ai vrea, Diano, te ajung din urmă! – Illusion's Street

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.