Astenie de iubire

Provocare: Pe parcursul lunii aprilie vă provoc să scrieți un text creativ / o povestire / o poezie pornind de la imaginea de mai jos. Luna aceasta, pentru extra inspirație puteți folosi și acest extras din Șotron de Julio Cortazar. Mai jos regăsiți textul meu care pornește de la imaginea:

Afară totul a izbucnit în roz, iar aerul nu mai e un vânt tăios, ci e încărcat de căldură. Un tablou perfect de primăvară, o aducere aminte că totul va fi bine. Și atunci, de ce mă doare așa tare?

Poate pentru că eu încă mai am în piept acea leoaică tânără – iubirea pentru tine? Închid ochii și te simt aproape… prea aproape. Miroși a ambră și vanilie. Îmi molfăi gâtul, iar eu îți rostesc numele atât de încet încât pare un scâncet aproape mut, nedeslușibil.

Deschid ochii, speriată de fiorul ăsta care mă gâdilă. Privesc din nou pe fereastră: e primăvară în jur. În minte și-n suflet am doar poezii de Nichita și-un dor imens de tine. Nu știu cum să mă mai întorc la realitate. Am rămas cumva, cândva blocată într-o seară de mai, cu tine pe un divan citindu-mi poezii. „Îţi ştiu toate timpurile, toate mişcările, toate parfumurile / şi umbra ta, şi tăcerile tale, […]/ şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale,/ […] /Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine. / Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi, / sfârşitul cuvântului a cărui prima silabă tocmai o spui […]”* Da, le știu pe toate, iar vocea citind toate acestea ca o prorocire îmi sună în minte, ca o casetă stricată pe care nu vreau s-o repar.

Nu, nu mai păstrez speranța naivă că te întorci. M-am scuturat de ea acum mult timp. Însă nu sunt gata să mă lepăd de amintirea ta. Nu acum.

Da, știu, și de iubire te vindeci, iar dorul se dizolvă în timp precum zahărul în cafea. Dar, acum vreau să te mai port, chiar dacă îmi ești spin în suflet. Chiar dacă doar inițiala ta mă seacă de puteri. Chiar dacă încă îți mai dinții cum se înfig în buza mea inferioară trăgându-mă într-un univers de amintiri… Tu, eu, niște pahare de vin și nimic mai mult. Încă nu e vremea să renunț la ele, dar sunt conștientă că într-o zi tu vei fi doar o amintire, o iubire care m-a purtat până-n cele mai sălbatice colțuri ale ființei mele, o iubire care m-a învățat și ma crescut. Atunci, în acea clipă o să zâmbesc și o să-ți privesc amintirea cu nostalgie, sperând că și tu îți amintești de frumosul ce ți l-am adus cândva, tot într-o primăvară.


*versuri din „Către Galateea” de Nichita Stănescu

Foto: Tamara Lichtenstein, anatomyfilms.com

2 gânduri despre “Astenie de iubire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.