Astea-s primele cuvinte

Astea sunt primele cuvinte pe care le scriu în ceva timp. Nu am trecut prin vreo depresie și nici impostorul nu și-a făcut de cap prin mintea mea. Nu și de data asta! Am fost doar prinsă. Nu vă lăsați păcăliți de faptul că pe De-ale Dianei ultimul articol a apărut pe 18, știți de când era în draft?

Am fost prinsă și cuvintele au intrat cumva într-un plan secund. Am rămas în urmă cu blogurile, ambele. Am rămas în urmă cu romanul – acum trebuia să fi fost pe finalul părții a treia, dar nu am izbutit să ajung decât la primul sfert din cea de-a doua. Uneori viața e un tăvălug și alte lucruri devin prioritare. N-ai ce face.

Am momente în care mă gândesc cum ar fi fost dacă în România ai putea trăi din scris… Din scrisul tău, de plăcere, nu din advertoriale, nu publicând cancanuri pe te miri unde. Nici îngropându-ți blogul în reclame, nu am nimic cu ele, dar mă știți că țin și la estetic. Aș vrea să fie ca afară. Să fie ca afară. Să obțin un contract de publicare, iar eu să scriu. Doamne și cât aș scrie! Și câte n-aș avea deja apărute pe hârtie și mult mai puține (din păcate) aici. Dar, până una-alta, asta e realitatea mea, iar scrisul, chiar dacă uneori rămâne în urmă, e tot ceva de care nu mă pot lepăda.

5 gânduri despre “Astea-s primele cuvinte

  1. Mda! Sunt convinsă că ai putea trăi din scris, tu, dar nu în România. Din păcate!
    Eu nu am câștigat aproape nimic cu arta în țară, dar nici alții mai grozavi decât mine. Și m-am trezit aici, un fel de „nimeni din lumea largă” și cu puțin ajutor am început să câștig. Nu mult, dar e bine! Ești tânără, poate vor veni vremuri mai prielnice și pentru cei realmente talentați! Noroc!

    1. Oh, mulțumesc frumos! De scris online, scriu mai des pe celălalt blog, aici vin când mă lovește inspirația sau vreau să scriu ceva mai personal. Offline scriu și mai mult 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.