Apus

Cerul era îmbrăcat într-un roz strident în acel moment când, la câteva străzi distanță, soarele cădea în Pacific. Aerul, totuși, era încă încărcat de căldura acelor zile sufocante de iulie. La radio, Katy Perry cânta cât o țineau plămânii: „California girls / We’re undeniable/ Fine, fresh, fierce/ We got it on lock/ West Coast represent…” Altă dată, Selma ar fi lăsat toate grijile deoparte și ar fi cântat și ea, la unison. Însă în acel moment, nici nu realiza ce piesă rula. Bătea cu unghiile ei vopsite cu ojă roșie pe volan. Ceva nu era în regulă. Trecuse mult prea mult timp. Privi din nou spre motel, dar nu se întrevedea nicio mișcare. Parcă tot universul intrase într-o bulă de inerție, iar ea era singura din afara ei.

„La naiba, a trecut prea mult timp, mult prea mult!”. Își spuse ea în clipa în care în sfârșit a luat decizia de a ieși din mașină, un Chevrolet vintage cu mult mai mulți ani decât ea. În spatele ei, aceasta se închise cu un mare buf ce acapară atmosfera.

Purta niște sandale bej cu talpă ortopedică înaltă, legate în jurul gleznelor. Erau preferatele ei, dar în acele clipe își blestema alegerea. Ar fi trebuit ceva mai lejer, căci îi venea să aleargă. Dar așa, cu acele sandale și cu rochia ei asimetrică plină de buline părea mai degrabă pregătită pentru o întâlnire ori vreo figurantă într-un clip al vreunui artist latino de mâna a II-a.

Mergea cât de repede îi permiteau încălțările, ignorând aerul încă irespirabil și înjurând în gând. Ceva nu era bine. Jim ar fi trebuie să iasă de mult de acolo. Poate ar fi fost mai bine să facă totul noaptea. Ori deloc? Puteau fi fericiți doar cu iubirea lor și atât? Sigur că puteau. Cel puțin asta credea ea, Jim era de altă părere, însă. El îi repeta aproape obsesiv că iubirea nu ține de foame, că trebuiau să găsească un mod de a se descurca, de a-și întreține familia. Dar cum? El nu prea avea mare lucru, nici nu învățase, iar Selma își lăsase tot – studii, familie, tot – pentru el. Tot ce avea ea era Chevrolet-ul acela ponosit de care se îndurase mătușă-sa Betty să i-l împrumute, nici măcar să i-l dea de tot. Nimeni nu o înțelegea, se pare. Toți îi vorbeau de viitor, de colegiu, de cariera de avocat la care visa. Însă ce rost aveau astea fără persoana iubită? Nu e iubirea acel scop suprem al vieții spre care toți tindem? Cum de nu o înțelegeau? Cum de îi blamau atât de tare relația cu Jim încât ajunseseră să o renege? Era ceva ilegal? Imoral? Nu. Nu era. Doar că nu se încadra în standardele familiei ei.

Mai făcu câțiva pași și-l văzu pe Jim alergând spre mașină. În scurt timp o depăși. Selma se întoarse, și încercă să o ia și ea la la fugă. Însă se împletici și căzu. Privi spre mașină, dar Jim parcă nici nu o văzuse acolo, jos, pe asfalt, iar în câteva secunde mașina dispăru lăsând în urmă doar un scârțâit de roți. Apoi, de parcă ar fi știut, începură să se audă sirenele.

Poate că ar fi avut timp să se ridice și să se ascundă undeva ori chiar să se dea vreo trecătoare. Dar, Selma preferă să stea acolo pe asfalt, cu pumnii strânși atât de tare încât simțea o durere în plus și cu ochii în lacrimi.

Ore mai târziu, după ce fusese dusă la poliție într-o mașină veche în care mirosea a transpirație, cafea și gogoși glazurate și după ce a fost interogată într-o cameră slab luminată, Selma se vedea condusă de același polițist rotofei spre ieșire. În alte circumstanțe, ar fi râs: tipul arăta ca orice polițist dintr-o comedie, dar acum avea o durere prea mare pentru asta. Sufletul ei fusese rănit cel mai tare.

În sala de așteptare o văzu pe mătușa Betty. Expresia ei era calmă, cumva caldă, lipsită de reproș.

–⁠ Sweety, vino aici! Îi spuse mătușa, întinzându-și brațele, iar Selma se grăbi spre ele lăsându-se cuprinsă de parfumul ei atât de cunoscut: gardenii!

–⁠ Oh, mătușă, mulțumesc că ai venit! –⁠ Păi nici nu se putea altfel, sugar plum!

–⁠ Dar, dar, am greșit atât de mult!

–⁠ Eeeeh, nu a fost vina ta. Te-ai îndrăgostit de cine nu trebuie, dar stai liniștită, ofițerul Steward aici de față mi-a spus că deja l-au prins pe nenorocit, sunt în drum spre secție. Deci nu va scăpa nepedepsit, iar tu, va trebui să ai grijă de acum încolo… nimeni nu ți-a vrut răul, ai tăi l-ar fi acceptat cu dragă inimă dacă ar fi fost un om bun, chiar și sărac, dar nu așa…

–⁠ Of, cred că sunt atât de supărați pe mine!

–⁠ Ah, nu, nu drăguța! Doar că au trebuit să plece cu afaceri din oraș, dar mi-au spus să-i sunăm de îndată ce ieșim de aici.

–⁠ Serios? Selma își șterse lacrimile cu încheieturile mâinilor. O speranță începea să licăre în adâncul ei.

–⁠ Serios. Putem pleca, domnule ofițer?

–⁠ Nu, totul e în regulă, cauțiunea a fost plătită și cum bunurile vor fi restituite domnișoara nu va avea prea mari probleme. Individul, în schimb, era căutat de noi pentru mai multe astfel de furturi. Cel mai posibil o să fie un proces, dar nu trebuie să vă bateți capul cu asta acum, miss, puteți merge să vă odihniți! Spuse el pe un ton blând și calm.

Mătușa Betty, o îndrumă pe Selma spre ieșire, încă ținând-o în brațe. Apoi, după ce au urcat în mașina ei, tot un Chevrolet, dar un model mai nou, și-a sunat mama. Trecuseră trei luni de când nu mai vorbise cu ea și abia în acel moment realiză cât de mult îi lipsise vocea ei.


foto: Pinterest

2 gânduri despre “Apus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.