Cine sunt eu?(Întâlnire cu Muza, exercițiul din ziua 18)

A.S.

Azi împărtășesc cu voi încă un exercițiu din cartea Întâlnire cu Muza. De data aceasta, e vorba despre exercițiul din ziua 18, ziua a cărei teme a fost un subiect care mie mi-a dat și uneori încă mai dă de furcă: sindromul impostorului.

Pentru a înfrunta impostorul din noi, Mirela, ne propune să răspundem la două întrebări. Prima: „Cine sunt eu să scriu?”. A doua: „De fapt, de cine mă tem?”

Cine sunt eu să scriu?

De regulă prima parte a întrebării e una grea pentru mine. Mi se pare că sunt atâtea de spus! Și dacă adaug scrisul în ecuație, tot nu se reduce numărul de cuvinte. Asta pentru că scrisul a devenit intrinsec ființei mele. Scriu de mică și asta mi-a adus mereu bucurii atât pentru suflet, cât și palpabile dacă mă gândesc la cele două antologii ale editurii Siono în care apar povestirile mele și la trofeul SuperBlog. Și, dacă tot vorbim de bucurii aduse de scris, nu pot să uit de cele două bloguri ale mele: Illusion’s Street și De-ale Dianei care nu doar că au avut un aport considerabil la reușitele mele,

Am început să scriu dintr-o întâmplare, văzând că reușesc să găsesc rapid rime. Apoi, tot scriind, cuvintele mi-au devenit o a doua natură.

Sunt un om creativ, plin de idei, de povești și nu-mi place să le țin pentru mine. Nu cred că scrisul trebuie ținut doar pentru tine mai ales când el inspiră, relaxează, educă… Singura excepție, mă gândesc, ar fi scrisul în jurnal.

De fapt, de cine mă tem?

În afara articolelor de pe De-ale Dianei, ceea ce scriu și vreau să împărtășesc eu lumii e ficțiune. Din păcate, mulți nu mai înțeleg acest termen. Cred că totul e real. Asta e prima mea teamă: judecata gratuită. Probabil că nu ai cum să o eviți, dar nu pot să nu mă gândesc la impactul pe care l-ar avea nu doar asupra mea, ci și a celor apropiați mine.

A doua, e legată tot de termenul de „judecată” căci mă refer la recenzii. Nu la cele argumentate, evident. Mă învârt și eu în online și văd cum deja a devenit un sport să cauți nod în papură autorilor români de ficțiune. Nu aș suporta să-mi văd munca făcută ferfeliță.

Cam asta-s eu când e vorba de scris și de temerile mele legate de el. Sigur, mă bat să le înving, dar uneori mă simt ca Don Quijote.



Publicitate

5 gânduri despre “Cine sunt eu?(Întâlnire cu Muza, exercițiul din ziua 18)

  1. Daca vrei sa-ti expui creatiile, trebuie sa iei in calcul si ca nu toate reactiile vor fi pozitive. Totusi, conteaza doar cele argumentate, cele obiective. Din pacate, e si foarte multa lume care vorbeste ca sa nu taca. Pe de alta parte, pune in balanta daca nu ti-ar parea rau sa te opresti numai pentru ca unii ar putea avea ceva aiurea de comentat. Eu zic ca trebuie sa iti urmezi vocatia cu buna credinta, fiindca altfel te limitezi si iti refuzi nu numai criticile, dar si aprecierile. 🙂

    1. De luat în calcul cred că oricine ia, ori ar trebui. Nu poți avea doar recenzii pozitive și, uneori, o recenzie mai puțin favorabilă însă bine argumentată face mai mult bine. Din păcate, în ultima vreme nu prea văd recenzii așa, ci doar răutăți, am observat oameni care chiar se pun pe studiat minuțios carte, fac căutări pe Google doar doar să arate că un ajutor a greșit și nu o fac la modul constructiv.

      1. Oamenii acestia merita o singura atitudine: ignorati. Cei care tin cont de spusele lor nu sunt oricum persoane carora sa li te adresezi. Eu consider asta selectie naturala, cine nu agreeaza ce creez eu e liber sa caute ceva pe placul sau in alta parte.

  2. Da, da, îți dau dreptate, criticile neargumentate cu privire la cărțile autorilor români contemporani au devenit un fel de „noul sport național”. Cu toate astea, chiar ar fi păcat să te lași convinsă de o astfel de frică. Chiar dacă atunci când publici îți asumi că pot apărea și critici negative sau persoane care par chiar rău intenționate, aruncând cu vorbe jignitoare în tine și în cartea ta, trebuie să te gândești că vor fi, probabil, mult mai mulți cititori care vor aprecia ceea ce ai scris și pe care cartea ta îi va ajuta, într-un fel sau altul. Eu zic să scrii, pentru că o faci bine, și să îți urmezi dorința, lăsând în spate fricile.

    1. Mulțumesc ❤️ Da, sunt conștientă că nu vor fi doar recenzii pozitive, dar răutățile acestea gratuite mi se par deranjante. Nu știu ce vor să dovedească unele persoane, poate inteligență, dar mie îmi dovedesc contrariul…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.